Gică Popescu, laude pentru Academica Clinceni: „Am întâlnit o echipă cu un spirit incredibil!”

Gică Popescu, laude pentru Academica Clinceni: „Am întâlnit o echipă cu un spirit incredibil!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Popescu (53 de ani), președintele clubului Viitorul, a avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei Academica Clinceni, în fața căreia constănțenii au pierdut, scor 0-1, în etapa a 11-a din Liga 1.

Bulgarul Georgi Pashov, mijlocașul în vârstă de 30 de ani, a marcat unicul gol al partidei, în minutul 30, după ce în urmă cu zece minute Gabriel Iancu (26 de ani) ratase un penalty.

Viitorul nu a reușit să mai înscrie în poarta celor de la Academica Clinceni și echipa lui Ilie Poenaru (44 de ani) și-a adjudecat toate cele trei puncte, bifând astfel și a patra victorie consecutivă în Liga 1.

Gică Popescu, laude pentru Academica Clinceni

Bulgarul Tsvetelin Chunchukov, atacantul în vârstă de 25 de ani al Academicii Clinceni, a văzut cartonașul roșu în minutul 55, astfel că ilfovenii au jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.

De aici și laudele lui Gică Popescu pentru gruparea antrenată de către Ilie Poenaru. Fostul căpitan al Barcelonei a apreciat spiritul de luptă de care au dat dovată ilfovenii, în ciuda inferiorității în vare se aflau.

„Trebuie să recunoaștem că am întâlnit o echipă cu un spirit incredibil. Am făcut un meci bun, am avut un 11 metri ratat în prima repriză, am avut multe ocazii, iar Clinceniul a înscris la singura ocazie de poartă. Acesta este fotbalul, te pedepsește când nu marchezi.

Mi-a plăcut spiritul pe care l-au avut cei de la Clinceni, în zece oameni, s-au luptat pentru fiecare minge. Au obținut o victorie incredibilă.

Nu sunt supărat pe Iancu, și eu am ratat 11 metri cât am jucat fotbal. Asta este, așa se întâmplă în fotbal. Trebuie să câștigăm meciul următor”, a spus Gică Popescu, la Digi Sport.

În urma acestui rezultat, Academica Clinceni a urcat, cel puțin pentru moment, pe locul 4 în clasamentul Ligii 1, cu 19 puncte. De cealaltă parte, Viitorul rămâne pe locul 6, cu 16 puncte.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×